Daily Makeup. Smiling Young Female Applying Blush With Makeup Brush In Bathroom, Beautiful Happy Woman Wearing White Silk Robe Using New Cosmetics While Getting Ready At Home, Copy Space
Devenim fani a tot ceea ce ne face viața un pic mai ușoară, mai ales când vine vorba de rutina de machiaj. După ce ai apăsat pe snooze și ai rămas cu cinci minute pentru a finaliza un întreg machiaj, câteva trucuri care să te ajute să fii gata de ieșit pe ușa, arătând fresh și radiantă, sunt binevenite.
Dacă îți dorești să afli câteva trucuri rapide de machiaj, ideale atunci când ești în criză de timp, continuă să citești sfaturile noastre.
- Amestecă puțin ulei de rodie în fondul de ten
Nu ai timp să introduci în rutina ta aplicarea unui primer care să-ți facă tenul să radieze? Există o soluție pentru a oferi tenului luminozitate și un aspect sănătos. O picătură de ulei de rodie adăugată în fondul de ten va face ca acesta să se întindă ușor și îți va hidrata tenul.
Întotdeauna este ceva nou de învățat când vine vorba de machiaj, iar acest truc elimină o întreagă etapă de machiaj și îți va oferi același finish luminos.
- Iluminator + eyeliner = efect de lifting instant
Dacă ești pasionată de domeniul beauty, probabil că petreci ore întregi urmărind tutoriale de machiaj, în efortul de a învăța trucuri rapide și ingenioase pentru a-ți ilumina și energiza fața.
Cu toate acestea, un contouring complet este o etapă complicată a unui machiaj și necesită mult timp, dar un un iluminator cremos îți poate fi de mare folos, dacă ai la dispoziție doar câteva minute. Aplică-l în jurul ochilor înainte de corector, pentru a oferi zonei ochilor un efect instant de lifting.
Alături de iluminator, aplică un eyeliner pe pleoapa superioară pentru un efect wow și machiajul ochilor este gata.
- Folosește săpunul cu glicerină pentru a-ți fixa sprâncenele
Sprâncenele groase și cu formă bine definită sunt la modă acum, însă aranjarea lor poate să dureze destul de mult. Iar când te grăbești, renunți adesea la acest pas pentru a economisi câteva minute.
Ca soluție rapidă și la îndemână, trece de câteva ori o periuță tip rimel peste suprafața unui săpun cu glicerină și apoi perie sprâncenele. Vei fi surprinsă de rezultat.
- Folosește creionul de sprâncene pentru a contura buzele
Cele mai citite articole
Pentru buze voluminoase care arată natural, poți folosi creioane de sprâncene care au o culoare cenușie sau gri în locul creionului de buze. Astfel, poți oferi buzelor tale profunzime. Trebuie doar să urmărești conturul buzelor și apoi să estompezi spre interior.
- Acoperă roșeața din zona nasului
Folosirea corectorului în jurul nasului îți va face fața să arate fresh și luminoasă. Make-up artiștii spun că este un truc care te va face să arăți mai bine în fotografii, chiar dacă nu ai aplicat corector nicăieri altundeva.
- Folosește un spray de fixare
În mod tradițional, spray-urile de fixare sunt folosite ca ultim pas pentru a menține machiajul proaspăt și pentru a rezista mai mult timp. Însă, un puf de spray de fixare chiar înainte de aplicarea fondului de ten este un truc ingenios pentru a obține un finisaj impecabil.
- Stick-urile 3 în 1
Atunci când nu ai timp să aplici fard de obraz, ruj și fard de ochi dimineața, ți-ar prinde bine un produs minune. Un stick colorat 3 în 1 înviorează rapid mai multe trăsături. Îl poți aplica pe pomeți, pe pleoape și pe buze pentru a adăuga culoare tenului în doar câteva secunde.
- Ondulatorul de gene
Ne dorim să ieșim din casă aranjate în fiecare zi. Însă în unele zile ne putem considera norocoase dacă ne amintim să aplicăm rimelul la ambii ochi. Totuși, efectul rimelului aplicat pe gene schimbă foarte mult aspectul. De aceea este un articol cheie al trusei de machiaj. Dar uneori nu ai timp să aplici două straturi de rimel și să aștepți să se usuce, așadar ți-ar prinde bine o soluție rapidă.
Pentru a obține o privire luminoasă fără să pierzi timp cu aplicarea rimelului, adaugă un ondulator de gene în trusa ta. Genele curbate încadrează și definesc ochii și au un efect similar rimelului. În plus, nu trebuie să îți faci griji cu privire la petele de rimel atunci când te grăbești.
- Bronz într-un minut
O piele bronzată arată atât de bine încât nu mai ai nevoie de prea mult machiaj. Din fericire, există o mulțime de produse care îți permit să obții un bronz spectaculos în doar câteva secunde. Cea mai bună opțiune este o apă autobronzantă care oferă treptat culoare tenului pe parcursul zilei. În plus, multe dintre aceste produse au beneficii suplimentare pentru îngrijirea pielii, cum ar fi faptul că includ ingrediente precum acidul glicolic, care îți asigură o exfoliere delicată.
Așadar, un truc rapid nu este cu adevărat rapid dacă necesită mai mult de 3 minute din rutina de machiaj. Asta deoarece, când te grăbești dimineața, un minut este considerat „timp prețios”. Acesta este motivul pentru care sfaturile noastre îți pot fi cu adevărat de folos.
Sursa foto: shutterstock.com
Cele mai citite articole