Ce este aroma marketingul și ce avantaje oferă afacerii tale?

Aroma marketingul este o practică des întâlnită în cadrul afacerilor, în special în centrele comerciale. Acesta presupune folosirea mirosului, unul dintre cele mai sensibile simțuri umane, pentru atragerea de noi clienți și fidelizarea celor existenți. Prin intermediul său, multe companii au reușit să se dezvolte rapid de-a lungul timpului, promovarea cu ajutorul parfumurilor dovedindu-se un real succes. 

Dacă deții propria ta afacere și îți dorești să aduci un plus de valoare pentru clienții tăi este recomandat să citești articolul de mai jos. Vei afla care sunt unele dintre cele mai mari beneficii ale aroma marketingului și cum îl poți folosi pentru a-ți scala business-ul. Iată de ce ar trebui să îți promovezi activitatea cu ajutorul mirosurilor plăcute:

Oferă o experiență plăcută de cumpărături

Atunci când merg la cumpărături, indiferent că este vorba despre o sesiune de shopping de plăcere sau achiziționează produsele de strică necesitate, oamenii se bucură când primesc ceva în plus. Deoarece nu ar fi sustenabil să oferi produse sau mostre gratuite în permanență, poți măcar să faci din acest proces o experiență. Folosește aroma marketingul pentru afacerea ta și oamenii vor intra cu drag în spațiul pe care îl deții de fiecare dată.

Contribuie la recunoașterea mărcii

Probabil unul dintre cele mai importante aspecte atunci când vine vorba despre o afacere este posibilitatea ca marca acesteia să fie recunoscută. Spre exemplu, îți este ușor să recunoști o florărie dacă aceasta folosește întotdeauna hârtie de ambalat inscripționată cu monograma specifică. Același lucru este valabil și în cazul parfumului din locație – oamenii își vor aminti de restaurantul, salonul sau magazinul tău atunci când simt întâmplător aroma pe care o folosești. 

Îmbunătățește calitatea asocierii de brand

Cele mai citite articole

Asocierea unui brand este un lucru care se poate întâmpla atât voluntar, cât și involuntar în majoritatea domeniilor de activitate. Oamenii fac legătura dintre produsul tău și o experiență pe care au avut-o atunci când interacționau cu acesta. Concret, dacă primesc cadou o ședință la SPA, iar centrul tău miroase a mango, este mult mai probabil ca aceștia să se gândească la brandul tău atunci când se relaxează. 

Menține interesul clienților

Folosirea aroma marketingului are avantajul de a aduce mereu ceva nou clienților, în special în domeniile în care schimbările nu pot fi efectuate prea des. Poți folosi arome multiple pe care să le rotești la o perioadă de câteva zile, în special dacă observi că afacerea ta este frecventată de aceiași oameni. Îți va fi mult mai ușor să le păstrezi interesul ridicat și să rămână fideli pe termen lung.

Contribuie la atragerea de clienți noi 

Poate trec întâmplător pe stradă, prin fața afacerii tale. Ori poate nu au auzit niciodată de ea, dar cineva le-a spus că locul miroase atât de bine încât merită să intre chiar dacă nu au nevoie de nimic. Acestea sunt ocazii perfecte de a atrage noi clienți potențiali, ei având ocazia să se familiarizeze cu produsele și domeniul tău de activitate.

Dacă optezi pentru folosirea aroma marketingului, vei avea șansa să îți dezvolți afacerea atât din punct de vedere al calității imaginii sale, cât și din perspectiva măririi portofoliului de clienți. În plus, oamenilor le va fi mult mai ușor să recunoască activitățile sau produsele tale dacă le pot asocia cu arome și mirosuri.

Cele mai citite articole

Articolul Anterior

Ghid de achiziționare a chiuvetelor de bucătărie

Articolul Urmator

Deschiderea unui spațiu de joacă pentru copii: pași de urmat