De ce să alegi un soft HCM pentru afacerea ta?

Când vine vorba despre afacerea ta, care este resursa în care investești cei mai mulți bani, dar și timp? Dacă te-ai gândit la personal, probabil că angajații tăi sunt deosebit de mulțumiți! În caz contrar, cel mai probabil ai nevoie de diverse soluții care să-ți ușureze activitatea, dar și care să facă viața salariaților mai ușoară. 

Alegerea soluțiilor optime pentru businessul tău presupune în primul rând să le înțelegi. Un soft HCM sau Human Capital Management se referă la un software special conceput pentru a eficientiza activitatea departamentului de resurse umane. În cele ce urmează, îți vom explica de ce merită să investești într-un soft HCM! 

Te asiguri că respecți legislația în vigoare

Cu amenzile și sancțiunile pe care le-ai putea primi dacă nu respecți legea nu este de glumit, dar această grijă poate fi evitată dacă folosești un soft HCM. Acest tip de aplicație elimină erorile umane și astfel se asigură că toate prevederile în vigoare sunt respectate. Orice fel de modificări pot fi incluse în sistem prin intermediul unor actualizări extrem de rapide.  

Sprijini eficient oamenii din departamentul de resurse umane

Multe dintre sarcinile pe care de obicei le făceau oamenii de HR manual pot fi automatizate și integrate acum într-un sistem HCM. Asta înseamnă că specialiștii HR vor lucra mai ușor cu documentația în format digital și vor gestiona mult mai facil toate fluxurile de aprobări necesare pentru activitatea companiei. Toate procesele de administrare internă sunt simplificate și mult mai ușor de urmărit. 

Automatizezi generarea documentelor

Cele mai citite articole

O mare parte din activitatea departamentului de HR se reduce inclusiv la crearea de adeverințe, fișe de post, acte adiționale, state de plate și alte documente de care au nevoie angajații sau manageri. Aceste documente sunt greu de făcut manual, iar greșelile se pot strecura din cauza oboselii sau a neatenției. Un soft HCM poate genera toate aceste fișiere în mod automat pe baza informațiilor introduse în aplicație. Operațiuni care în trecut durau câteva ore, acum pot fi rezolvate în doar câteva minute. 

Eficientizezi procesul de recrutare

Știai deja că nu este neapărat simplu să găsești cel mai bun angajat, chiar dacă numărul candidaților pare să fie în creștere. Un sistem HCM te poate ajuta să evaluezi corect cele mai bune profiluri, pe baza unor aspecte stabilite de specialiștii în resurse umane, dar în același timp îți pune la dispoziție și o bază de date cu CV-uri relevante pentru poziția respectivă. Aceasta poate fi actualizată online, iar sistemul poate fi folosit inclusiv pentru a programa interviuri, a urmări feedbackuri sau pentru a clasifica, în funcție de diverse criterii, candidații finali. 

Eficientizezi procesul de salarizare

Toată compania tratează cu seriozitate procesul de salarizare, de la top management și departamentul financiar, până la oamenii de resurse umane și angajați. Investiția într-un soft HCM care se ocupă automat de salarizare va înseamna o grămadă de timp economisit, precizie de calcul ridicată și, cel mai important, evitarea erorilor umane. 

Așadar, ai pregătit bugetul pentru un astfel de sistem? 

Cele mai citite articole

Articolul Anterior

Cum să te protejezi în timp ce sudezi: 4 elemente esențiale

Articolul Urmator

Cinci lucruri de care să ții cont dacă vrei să devii fotograf