Cu toții știm cât de importante sunt murăturile în cultura tradițional românească. Sunt alimente a căror rețete s-au transmis din generație în generație, de la bunici la nepoți, astfel că nu există gospodărie care să nu aibă cel puțin câteva borcane de murături în cămară. Pe lângă gustul intens și deosebit pe care îl au sau faptul că se potrivesc ca garnituri cu o mulțime de preparate tradiționale, murăturile aduc și beneficii sănătății celor ce le consumă. În zilele noastre, familiile tinere nu se mai îndeletnicesc cu pregătirea acestor preparate, ci preferă să le comande sau cumpere direct de pe rafturile supermarket-urilor. Însă, dacă ți s-a făcut dor de copilărie și vrei să retrăiești momentele în care o ajutai pe bunica să pună murături, citește rândurile următoare unde vom discuta despre 3 beneficii ale consumului de murături, și poate astfel te vom convinge să te apuci de treabă.
Care este importanța consumului regulat de murături?
Așa cum vara nu ne-o putem imagina fără salate proaspete în fiecare zi, așa nici iarna nu ne-o putem imagina fără câteva borcane de murături în debara. Acestea sunt alimente bine cunoscute în toată lumea, iar prepararea lor diferă în funcție de țară și cultură. Fie că vorbim despre castraveți, gogoșari, gogonele, prune, morcovi sau pepeni, gustul dulce acrișor al acestora se potrivește de minune ca garnitură lângă diverse fripturi sau în burgeri și sandvișuri.
Procesul de fermentare prin care trec legumele proaspete pentru a se transforma în murături are numeroase beneficii pentru sănătate, precum:
- ajută procesul digestiei – fermentarea legumelor și fructelor ajută la dezvoltarea bacteriilor benefice sistemului digestiv, care o dată ajunse în stomac ajută la menținerea unei flore bacteriene echilibrate. De asemenea, și condimentele adăugate la murături sunt importante, dar și oțetul folosit poate reduce nivelul insulinei din organism.
- murăturile conțin antioxidanți – exact ca atunci când sunt in stare proaspătă, legumele și fructele fermentate conțin o mare cantitate de antioxidanți, care ajută la neutralizarea efectului radicalilor liberi, aceștia fiind responsabili de declanșarea a numeroase afecțiuni precum cancer, boli de inimă sau diabet.
- ajută la echilibrarea balanței electrolitice – datorită conținutului crescut de sare, saramura de la murături este recomandată a fi consumată de către persoanele care suferă de un dezechilibru electrolic, precum persoanele cu febră sau deshidratate.
Acestea sunt doar câteva dintre multiplele beneficii pe care murăturile le pot avea asupra organismului tău, așa că, dacă te-am convins, comandă legume proaspete de la Auchan, condimente și borcane și pune-te pe treabă.
Însă dacă ți se pare că procesul în sine este prea complicat, nu te îngrijora! Pe piață există numeroase brand-uri de murături cu un gust identic al celor pe care le punea bunica sau mama în copilărie, așa că poți profita de ofertele aniversare de 16 ani Auchan și să îți faci stocul pentru iarna ce tocmai vine.
Pe lângă beneficiile asupra sănătății, gustul dulce-acru al murăturilor este și foarte apreciat, de către români și nu numai. Conțin multe fibre și puține caLorii, astfel că pot fi consumate și de către persoanele care doresc să slăbească. De asemenea, studiile au demonstrat că procesul de fermentare nu reduce proprietățile nutriționale ale legumelor, astfel că acestea continuă să conțină toate vitaminele și mineralele pe care le conțin și în forma proaspătă.
Acestea fiind spuse, sperăm că ți-am făcut poftă și că te vei pregăti temeinic pentru iarna ce stă să vină.
Sursa foto: Unsplash.com