Nu mai amâna purtarea aparatului dentar: iată 5 dintre cele mai întâlnite probleme pe care le cauzează lipsa acestuia

Foarte multe persoane se tem de purtarea aparatului dentar. Dacă nu există o indicație cosmetică și un motiv imperios, acest tratament este amânat, iar problemele de sănătate nu întârzie să apară. În continuare, îți vom prezenta cinci dintre cele mai întâlnite probleme pe care le poate cauza nepurtarea aparatului dentar sau amânarea tratamentului. La întrebarea cat costa un aparat dentar, va trebui să adaugi și costurile tratamentelor adiționale, dacă nu rezolvi cât mai curând problemele. În cazul în care nu știi la cine să apelezi, îți recomandăm să optezi pentru clinica stomatologică Smile Ambassador, din București. 

Tocirea dinților 

Mușcătura incorectă poate duce la tocirea dinților și nu puțini sunt pacienții care se confruntă cu această problemă. Dacă dinții de sus și cei de jos sunt într-o continuă tensiune, în special pe timpul nopții, problemele nu vor întârzia să apară. Vei observa pe măsură ce trece timpul că dinții par din ce în ce mai mici și vei dori să rezolvi problema cu ajutorul fațetelor dentare. În realitate, întâi trebuie să rezolvi problema mușcăturii sau a dinților nealiniați și abia apoi să corectezi aspectul dinților, deoarece fațetele nu vor rezista. 

Fracturarea dinților 

La fel ca și în cazul tocirii dinților, fracturarea acestora se poate întâmpla din cauza presiunii prea mari cauzate de mușcătura incorectă. Dacă o persoană are mușcătură incorectă, adesea fracturarea se va întâmpla noaptea. Atunci nu există control asupra presiunii și în timp, din cauza forțelor care acționează asupra dinților, nu va mai fi decât un pas până la fracturare. 

Carii

Cele mai citite articole

Dinții care nu sunt aliniați sau sunt îngrămădiți, sunt mai susceptibili la apariția cariilor. Aceștia nu pot fi igienizați corespunzător, iar detartrajul nu este suficient. În plus, presiunea dintre dinții alăturați poate slăbi în timp smalțul și îl poate face mai sensibil la carii. Astfel, pentru a scăpa de carii și a-ți păstra dinții cât mai mult timp sănătoși, frumoși și integri, nu mai amâna purtarea aparatului dentar. 

Gingivită și parodontoză 

Tot din cauza igienei care nu se poate realiza în mod corespunzător, pot apărea gingivita și parodontoza. Gingivita apare ca urmare a plăcii bacteriene necurățate, care irită gingiile. Această placă bacteriană se poate transforma în timp în tartru, care poate determina apariția parodontozei. Trebuie să știi ca parodontoza este ireversibilă, astfel încât doar se poate stopa evoluția acesteia. 

Probleme ale articulației temporo-mandibulare 

Nu în ultimul rând, trebuie să discutăm și despre problemele articulatiei temporo-mandibulare. În cazul în care dinții nu sunt aliniați, iar mușcătura este incorectă, presiunea asupra acestei articulații poate fi destul de mare și astfel poate fi afectată. În cazul în care această problemă nu este rezolvată la timp, pot apărea dureri foarte mari de cap și dureri în timpul masticației. 

Având în vedere toate acestea, cel mai bine este să mergi cât mai curând la Smile Ambassador și să nu mai amâni purtarea aparatului dentar. 

Cele mai citite articole

Articolul Anterior

Unde se pot folosi artificiile diverse si care sunt principalele forme de articole pirotehnice pe care trebuie sa le cunosti

Articolul Urmator

Compactarea, solutia ideala pentru problema deseurilor