În momentul în care trebuie să alegem cadouri business, pentru șefi, colegi sau colaboratori totul pare că se complică. Prin definiție, un astfel de cadou trebuie să fie potrivit, calitativ, ales cu bun gust și să nu lase loc de interpretări. Perioada Sărbătorilor de Crăciun este o altă ocazie în care trebuie să oferi un cadou business, iar pentru a-ți ușura munca, venim cu câteva sfaturi și sugestii de cadouri inspirate.
Criteriile de care trebuie să ții cont atunci când alegi un cadou business
Pentru a alege un cadou perfect, trebuie să ții cont de câteva reguli simple, dar esențiale, care țin de mediul profesional. Unul dintre cele mai importante sfaturi de care trebuie să ții cont este evitarea cadourilor prea personale pentru că acestea pot fi interpretate greșit.
De asemenea, nu oferi cadouri care să aibă legătura cu zona familială, religioasă sau politică. În schimb, alege cadouri care să impresioneze și să transmită aprecierea colegială, recunoștința și respectul.
Dacă vrei să-i face un cadou unui coleg este bine să te consulți cu colegii tăi pentru a găsi darul potrivit. Cadoul colectiv este întotdeauna o alegere inspirată și agreată, mai ales în mediul corporate.
Orice cadou ai alege, fie că este colectiv sau individual, acesta trebuie să fie însoțit fie de un buchet de flori, fie de un aranjament floral. Florile pot fi achiziționate de la o florărie online de lux pentru a fi sigur că se ridică la nivelul așteptărilor tale.
Florile – cadou ideal în mediul corporate
Buchetele de flori pot fi deschizătoare de drumuri pentru noi colaborări sau noi funcții și pot menține viu interesul unui parteneriat. Acestea sunt un semn al recunoștinței, al aprecierii și al respectului pe care îl porți cuiva. Astfel, cu ajutorul florilor transmiți sigur și cu ușurință mesajele care vor să aibă impactul scontat.
Cele mai citite articole
Pentru domni, alege aranjamente florale în nuanțe de albastru, mov sau verde, precum și plantele decorative. Acestea pot însoți un cadou compus dintr-o băutură fină, de colecție sau o carte.
Pentru colega de birou poți opta oricând pentru un trandafir criogenat care cu siguranță o va încânta. Alege-l în nuanța ei favorită, iar alături de el poți pune o cutie de praline.
Un aranjament floral cu elemente decorative de Crăciun poate fi o altă idee excelentă.
Buchetul de flori ”Peach Perfection” sau ” New star of Christmas” sunt două dintre opțiunile pe care le ai la îndemână atunci când trebuie să-i oferi un cadou șefei sau unei colaboratoare.
Aranjamentele florale în cutie plic sunt de asemenea o idee excelentă. Acestea reușesc cu succes să transmită cele mai pure sentimente, mai ales în această perioadă.
Suntem de părere că un cadou perfect trebuie să conțină neapărat flori pentru că ele transmit cel mai bine sentimente, emoții și trăiri. Profită de Sărbători și oferă câte un cadou fiecărei persoane care îți ușurează zilele la muncă, pe care o respecți și pe care o apreciezi.
Cele mai citite articole