Una din cele mai frecvente probleme întâlnită în practică medicală la persoanele adulte este reprezentată de hemoroizi. Hemoroizii sunt vene dilatate localizate în peretele anusului şi rectului, afecţiunea fiind ruşinoasă şi deopotrivă jenantă chiar şi pentru cei care se află în stadiu incipient.
Fie că lucrează prea mult la birou, stau prea mult pe şezut la locul de muncă, au o alimentaţie neadecvată, suferă de constipaţie cronică, au născut sau nu se hidratează suficient, persoanele care observă primele simptome ale hemoroizilor sunt sfătuiţi să folosească o cremă hemoroizi prin care să poată atenua aceste simptome şi să nu permită afecţiunii să avanseze.
Importanța începerii tratamentului cu cremă anti hemoroizi la timp
Pentru că hemoroizii pot da mâncărimi, dureri, arsuri, mişcări intestinale incomplete şi chiar sângerări rectale, pentru ca pacienţii se pot simţi neputincioşi în faţa acestei afecţiuni în stadiile mai avansate, este importantă aplicarea unei crème pentru hemoroizi de calitate încă de la primele simptome.
Afecţiunea este prezentă la persoane de toate vârstele, dar mai ales la cei care au un loc de muncă sedentar, un stil de viaţă mai puţin activ şi o alimentaţie deloc adecvată. De teamă intervenţiei chirurgicale în acea zonă foarte sensibilă, pacienţii folosesc toate “armele” pe care le au la dispoziţie pe piaţă pentru a ameliora simptomele.
Amânarea consultaţiei la medic este un lucru cât se poate de obişnuit pentru pacienţii care se simt jenaţi să fie consultaţi în acea zonă şi să îşi exprime opţiunile alimentare sau personale. Din fericire, sunt disponibile tratamente naturiste de tip crème şi supozitoare, menite să facă faţa afecţiunii şi să o elimine.
Cum acţionează o cremă pentru hemoroizi?
Crema pentru hemoroizi acţionează încă de la primele utilizări. Aceasta este uşor de aplicat, nu este atât de jenantă, mai ales pentru bărbaţi, ca şi supozitoarele, şi acţionează rapid. O cremă pentru hemoroizi este un produs eficient, menit să trateze atât simptomele, cât şi cauzele. Reţetele cremelor pentru hemoroizi sunt unice iar efectele sunt incredibile, simţindu-se de la primele aplicări.
Practic, cremele pentru hemoroizi sunt produse eficiente care elimină durerile, mâncărimile, stările de disconfort cauzate de fisuri anale şi de hemoroizi. Având în compoziţie gălbenele, aceste crème au proprietăţi antiinflamatorii şi cicatrizante, precum şi antimicrobiene. Tătăneasa din compoziţia cremelor pentru hemoroizi acţionează la nivel cutanat şi accelerează vindecarea rănilor, reducând durerile, vindecând zonele sensibile din zona anusului şi rectului.
Fără doar şi poate, cremele pentru hemoroizi conţin şi ulei de floarea soarelui cu proprietăţi emoliente şi hidratante, precum şi ceară de albine care ajută la vindecarea pielii şi care ţin sub control erupţiile la nivelul pielii.
Nu în ultimul rând, uleiul esenţial de lavandă din compoziţia cremelor pentru hemoroizi are proprietăţi antiseptice, antifungice, precum şi efecte curative remarcabile, de calmarea mâncărimilor şi de eliminare a infecţiilor, zgârieturilor, rănilor, leziunilor pielii. Vitamina E vine în completarea acestor ingrediente, contribuind la menţinerea sănătăţii vaselor de sânge, la metabolismul zaharurilor şi la vindecarea mai rapidă a rănilor.