Cum sa-ti pastrezi hainele impecabile: top reguli de intretinere

Ti s-a intamplat cel putin o data sa iti strici bluza preferata la masina de spalat sau cu fierul de calcat? Sentimentul este unul neplacut, mai ales cand stii ca modelul respectiv nu se mai gaseste sau a costat mult. Din fericire, cu putina grija si atentie la regulile de intretinere a hainelor, te poti bucura pe termen indelungat de ele.

Asa cum probabil stii ca lana nu se spala la temperaturi ridicate, exista si alte reguli scrise pe etichetele hainelor, dar si unele nescrise, pe care le poti afla in cele ce urmeaza:

Spala-le corect

Inainte de toate, este important sa ai o masina de spalat rufe care iti curata hainele eficient si nu le strica. In perioadele de reduceri, poti gasi masini de spalat rufe ieftine, insa de la branduri cunoscute și apreciate de utilizatori. Dupa ce ai investit intr-un astfel de electrocasnic, de fiecare data cand ai o haina noua, citeste-i eticheta de intretinere si respecta regulile privind temperatura apei, separarea culorilor si eventualele indicatii speciale. Spre exemplu, daca ai un articol de imbracaminte nou, intr-o culoare inchisa sau aprinsa, cum este rosu, evita sa-l pui la spalat chiar si cu haine colorate. De cele mai multe ori, culoarea iese la prima spalare si te poti trezi ca hainele tale capata o nuanta rosiatica. De asemenea, o alta regula este sa intorci hainele pe dos pentru a preveni decolorarea si uzura lor excesiva, dar și sa eviti supraaglomerarea masinii de spalat.

Foloseste produse de curatare potrivite

Pe piata sunt disponibile o multime de tipuri de detergenti. Testeaza mai multe branduri, pana il gasesti pe cel mai eficient pentru tine. Pentru eliminarea eficienta a petelor, asigura-te ca ai intotdeauna in casa un produs conceput special in acest sens. Daca ti-ai stropit pantalonii cu vin, curata imediat pata cu detergent de vase, aplica apoi solutia speciala si spala-i cat mai repede la masina de spalat. Daca vrei haine mai moi si parfumate, poti folosi si un balsam de rufe alaturi de detergent.

Usuca-le corespunzator

Uscarea necorespunzatoare poate sa duca la deformarea hainelor sau la decolorarea lor prematura. In masura in care este posibil, usuca hainele pe uscatorul manual, pentru a beneficia de prospetimea aerului si pentru a economisi energie. Daca folosesti uscatorul de rufe automat, regleaza temperatura la niveluri scazute si evita uscarea lor excesiva. Pentru a preveni formarea cutelor, intinde hainele pe umerase sau asaza-le pe o suprafata plana. Daca ai in garderoba articole delicate, utilizeaza saci de rufe inainte de a le introduce in masina de spalat sau in uscator.

Depoziteaza-le corect

Cu o depozitare corecta, poti preveni sifonarea sau deteriorarea hainelor. Utilizeaza umerase potrivite pentru fiecare tip de imbracaminte si evita aglomerarea lor excesiva in dulap. Articolele tricotate ar trebui să fie depozitate pliate pentru a preveni intinderea lor. Pastreaza hainele intr-un mediu uscat și racoros, pentru a preveni aparitia mucegaiului sau a mirosurilor neplacute. Foloseste saci de depozitare sau huse pentru a proteja hainele impotriva prafului si a insectelor.

Calca-le cu grija

Regleaza temperatura fierului in functie de tipul de material: una prea inalta poate deteriora fibrele, in timp ce o temperatura prea scazuta poate sa nu elimine cutele. Foloseste apa distilata pentru a evita depunerile de calcar pe haine. Totodata, pentru protejarea culorilor si prevenirea deteriorarii fibrei, intoarce hainele pe dos inainte de a le calca.

Pe langa aceste reguli standard de ingrijire, este important sa-ti repari imediat hainele atunci cand se deterioreaza, dar si sa practici rotirea garderobei, pentru a nu se uza prematur. Astfel, vei reusi sa iti pastrezi garderoba in stare impecabila, economisind bani si contribuind la o abordare mai sustenabila a modei.

Sursa foto: Freepik

Articolul Anterior

Igienizarea dentară în cazul pacienților cu aparate ortodontice

Articolul Urmator

Ingrijirea tenului matur: cele mai eficiente solutii de combatere a semnelor imbatranirii