Cât de important este gazul rusesc pentru Europa?

Peste 70% din aprovizionarea cu energie a Germaniei depinde de importuri. Doar Rusia reprezintă un sfert din importurile de gaze, petrol și cărbune ale Germaniei. 

Odată cu criza ucraineană începută în 2014, Germania a început o dezbatere cu privire la energie. În mare măsură, țara depinde de importurile rusești de petrol și gaze naturale. Cancelarul Angela Merkel a precizat clar că politicile energetice germane trebuie refăcute. Potrivit Grupului German pentru Balanțe Energetice (AGEB), importurile au crescut la 71% din toate sursele de energie.

În timp ce românii au început să privească cu alți ochi schimbarea unui furnizor de gaze, marile puteri ale Europei încearcă să găsească soluții pentru o alternativă la gazul rusesc.  Cel mai important furnizor de energie în Germania este Rusia: furnizează 38% din importurile de gaze naturale, 35% din importurile de petrol și 25% din cele de cărbune, acoperind un sfert din întreaga necesitate energetică a țării. Nu există alternative adecvate la vedere care ar putea acoperi aceste deficiențe.

Fracturarea hidraulică nu este încă pe ordinea de zi

Importarea gazului lichefiat și răcit în nave tanc din Algeria, Qatar sau SUA este o alternativă – în teorie. Dar porturile americane nu dispun de facilități pentru gestionarea gazelor naturale lichefiate, iar Germania nu are stațiile de descărcare corespunzătoare. În plus, este foarte dificilă achiziționarea unor cantități mari de gaz lichefiat într-un timp scurt, de pe piața mondială. 

Dependența de importurile de gaze rusești a crescut, de asemenea, interesul pentru producția de gaze naturale folosind fracturarea hidraulică, care implică injectarea unui amestec de apă și substanțe chimice în rocile de șist pentru a le fractura și a elibera gazul. Ecologiștii spun că tehnologia prezintă mai multe riscuri. În Germania, numai statul nordic al Saxoniei Inferioare a decis să permită fracturarea hidraulică și asta efectuată numai în anumite condiții.

Autoritățile din Renania de Nord-Westfalia s-au pronunțat împotriva fracturării hidraulice, chiar dacă un serviciu geologic de stat spune că peste 220 de miliarde de metri cubi de gaz pot fi găsite la adâncimi de până la 4.000 de metri. Este un număr semnificativ mai mare decât toate rezervele de gaze naturale convenționale care pot fi extrase convențional din Germania, care însumează aproximativ 150 de miliarde de metri cubi. La o rată de extracție de 12 miliarde de metri cubi anual, rezervele actuale ajung Germaniei pentru mai puțin de un deceniu.

Redactia Diand

Articolul Anterior

Cum se poarta sandalele în outfituri masculine

Articolul Urmator

3 combinații cromatice pe care le poți încerca în ținutele de zi cu zi

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *